Jump to content
Nevermore

Denis

Admin
  • Posts

    387
  • Joined

  • Last visited

  • Days Won

    30

Everything posted by Denis

  1. 1. Nume articol: Microsoft introduce API-ul DirectStorage pentru Windows. Jocurile se vor încărca mult mai rapid 2. Link articol: https://arenait.ro/microsoft-introduce-api-ul-directstorage-pentru-windows/ 3. Descriere articol: API-ul DirectStorage, introdus inițial pe consolele de jocuri, a devenit disponibil și pentru Windows. Acesta pune în valoare ratele de transfer foarte mari ale mediilor de stocare NVMe, putând asigura încărcarea mult mai rapidă a jocurilor, precum și redarea în timp real a texturilor și a altor elemente din joc direct de pe SSD. Practic, API-ul Direct Storage permite jocurilor să execute mai multe instrucțiuni la nivel de IO și să trimită datele direct către GPU cu ajutorul unor algoritmi de compresie avansați. Deși funcția va fi disponibilă pe toate tipurile de medii de stocare, doar utilizatorii de SSD-uri NVMe vor vedea îmbunătățiri notabile, susține Microsoft. Varianta finală a SDK-ului a devenit disponibilă de abia astăzi, așa că vom mai avea de așteptat până la debutul primelor jocuri AAA cu DirectStorage. API-ul va fi însă disponibil doar pentru Windows 11. Mai multe detalii despre DirectStorage găsiți pe blogul Microsoft.
  2. 1. Nume articol: NVIDIA ar putea fura startul lansărilor de plăci video în 2022 2. Link articol: https://zonait.ro/nvidia-lansare-placi-video-2022/ 3. Descriere articol: Noua serie de plăci video de la NVIDIA, intitulată Lovelace, a fost zărită în HWiNFO, ceea ce ne sugerează că următoarea generație ar putea fi mai aproape decât credeam. Conform Tom’s Hardware, alături de Lovelace, cea mai nouă versiune de HWiNFO conține și mențiuni referitoare la GPU-urile Hopper (serie de plăci video profesionale). Cât despre RTX 4000, se pare că aplicația deja listează chip-urile grafice next-gen: AD102, AD103, AD104, AD106 și AD107. Dacă este să ne luăm după istoricul celor de la NVIDIA, chip-ul AD102 ar fi cel mai puternic și-l vom regăsi în plăci precum RTX 4090, în timp ce AD106 și AD107 ar fi chip-urile accesibile de pe plăci din seriile xx60 si xx50. Prezența acestora în HWiNFO poate însemna fie că producătorul a început testele pe noile plăci, fie că se pregătesc pentru suport software încă de pe acum. NVIDIA vrea să le ia fața celor de la AMD în 2022 Aceste informații vin la scurt timp după ce un video încărcat de Moore’s Law is Dead pe YouTube ne vorbește despre strategia de lansare a celor de la NVIDIA în 2022. S-ar părea că reprezentanții taberei verzi încearcă să întreacă AMD în cursa lansărilor și vor să își lanseze noile plăci înainte ca Radeon să facă vreo mișcare în piață. Asta nu înseamnă că vom face cunoștință cu RTX 4000 mâine, ori într-o lună, dar este un semn care ne indică faptul că NVIDIA se ocupă chiar în acest moment de următoarea lansare, în timp ce informațiile de la AMD sunt inexistente. Până la o eventuală lansare, nu putem decât să ne hrănim curiozitatea cu bucăți de informații aruncate de unii și alții pe internet. Se pare că ambii producători vor aduce îmbunătățiri importante în departamentul de performanță, dar și-au îndreptat atenția și spre eficiență. Știu că zvonurile referitoare la un consum de 800W+ nu prea se pupă cu termenul de eficiență, dar între timp situația s-a mai schimbat și valoarea asta a mai scăzut. Și chiar dacă unele plăci vor consuma în continuare cantități enorme de energie, dacă măcar jumătate dintre modelele următoarelor generații vor fi mai eficiente, este un început bun.
  3. 1. Nume articol: Nvidia la Game Developers Conference: s-a lansat Omniverse pentru dezvoltatorii de jocuri si noi titluri primesc DLSS 2. Link articol: https://arenait.ro/nvidia-game-developers-conference-lansat-omniverse-dezvoltatorii-jocuri-titluri-primesc-dlss/ 3. Descriere articol: Nvidia Omniverse: un mediu puternic de colaborare pentru creat jocuri, care ușurează modul în care dezvoltatorii partajează, sortează, colaborează și folosesc AI pentru a anima expresiile faciale ale personajelor într-un nou proces de dezvoltare de jocuri. Omniverse adresează problemele procesului de dezvoltare a jocurilor video. Acestea au devenit din ce în ce mai complexe, iar artiștii și designerii lucrează pentru a depăși așteptările jucătorilor pentru lumi mari și imersive. Echipe globale de artiști lucrează pentru a contrui libării imense de conținut 3D – un process anevoios și care consumă foarte mult timp și care devine și mai complicat atunci când trebuie încorporate lumini realiste, fizică precisă a elementelor și tehnologii bazate pe AI. Omniverse ajută dezvoltatorii de jocuri să construiască jocuri fotorealiste și exacte, într-un mod mai simplu, prin conectarea artiștilor, a fișierelor necesare și a uneltelor software într-o singură platformă puternică. Aspectul colaborativ al Omniverse poate scădea în mod drastic timpul de iterație în decizii critice de design, reducând timpul până la finalizarea proiectului. Cu platforma NVIDIA Omniverse pentru colaborare în timp real și simulare, dezvoltatorii de jocuri pot folosi inteligența artificială și unelte bazate pe NVIDIA RTX, sau pot construi unele personalizate pentru a accelera și îmbunătăți fluxurile de lucru. Printre componentele aflate în platforma Omniverse pentru dezvoltatori de jocuri se numără: Omniverse Audio2Face, o aplicație NVIDIA bazată pe AI care permite artiștilor de personaje să genereze animații faciale de înaltă calitate dintr-un simplu fișier audio. Audio2Face are acum suport pentru animații faciale complete, iar artiștii vor avea posibilitatea să controleze emoția. Cu Audio2Face, dezvoltatorii de jocuri pot adăuga rapid expresii realiste personajelor, lucru care poate facilita o conexiune emoțională mai mare între jucător și personaj. Omniverse Nucleus Cloud, acum în early access permite partajarea de scene Omniverse cu un singur click, eliminând nevoia de a lansa Nucleus local sau în cloud privat. Cu Nucleus Cloud, dezvoltatorii de jocuri pot partaja și colabora cu ușurință în tmp real la obiecte 3D în echipe de dezvoltare interne și externe. Omniverse DeepSearch, un serviciu bazat pe AI, disponibil acum pentru abonații Omniverse Enterprise, care permite dezvoltatorilor de jocuri să folosească căutări bazate pe un limbaj natural sau imagini pentru a căuta instant prin întregul catalog 3D de obiecte și personaje neetichetate. Omniverse Connectors sunt plugin-uri care permit fluxuri de lucru colaborative „live sync” între unelte de design terțe și Omniverse. Noul conector Unreal Engine 5 Omniverse permite artiștilor de jocuri să facă schimb de fișiere USD și materiale realiste între motoare de jocuri și Omniverse. Mai multe informații despre Nvidia Omniverse găsiți aici. Pe langa noutatile aduse Nvidia Omniverse, 3 titluri proaspete primesc suport DLSS: Ghostwire: Tokyo – gamerii GeForce RTX se vor putea bucura de reflexii și umbre ray-traced și pot activa DLSS pentru pentru performanță până la 2X. Evil Dead: The Game – nu are nevoie de prezentare pentru că a oferit divertisment unic de tipul acțiune-horror-comedie încă de la lansarea filmului din 1981. Pe 13 mai 2022, Evil Dead: The Game se va lansa cu NVIDIA DLSS. Paradise Killer – întoarceti-va în Paradise Island în jocul de tip open world Paradise Killer. Gamerii GeForce pot experimenta insula jocului cu reflexii ray-traced și NVIDIA DLSS care accelerează performanța. Atunci când ambele sunt pornite, calitatea imaginii este îmbunătățită semnificativ, iar performanța crește cu până la 60% în 4K.
  4. 1. Nume articol: AMD a prezentat șapte procesoare Ryzen noi, iar cinci dintre acestea au prețuri sub 200$ 2. Link articol: https://zonait.ro/amd-ryzen-procesoare-noi-martie-2022/ 3. Descriere articol: După ce săptămâna trecută vorbeam despre cum AMD ar putea lansa câteva procesoare noi, printre care și două modele de buget, producătorul a confirmat aceste informații și ne-a făcut cunoștință cu șapte modele noi din seriile Ryzen 4000 și 5000. Acestea variază de la modele de buget cu prețuri de 99$, până la noul 5800X3D despre care am mai vorbit și care se ia la trântă în gaming cu modele high-end precum Intel Core i9-12900K. Primele despre care vreau să vorbim sunt procesoarele care folosesc arhitectura precedentă de la AMD, adică Ryzen 3 4100, Ryzen 5 4500 și 4600G. Acestea vor fi potrivite pentru segmentul entry-level și au ca public țintă pe cei care vor să-și facă upgrade de la un procesor din prima generație. Toate trei vin cu TDP de 65W și cooler Wraith Stealth în cutie, fiind suportate și de chipset-uri precum A320 și B350. https://zonait.ro/wp-content/uploads/2022/03/Procesoare-noi-AMD-Ryzen-Martie-2022.png Vedetele show-ului sunt însă procesoarele din generația 5000, cu precădere Ryzen 5 5500, cel mai ieftin procesor al acestei generații. Și chiar acesta are și cea mai mare limitare dintre toate modelele prezentate. Unde procesoarele din generația 4000 sunt limitate în mod natural la PCIe 3.0, noul procesor de buget din seria 5000 împărtășește același neajuns. Asta înseamnă că dacă ai o placă de bază cu PCIe 4.0 și chipset nou, procesorul va fi un factor limitator. Unde se situează Ryzen 5 5500 în piața actuală? Bine, există și o rațiune în spatele acestui model, întrucât nu prea știu câți oameni vor lua un procesor de 160$ pentru a-l monta pe o placă de bază high-end de ultimă generație, alături de un RTX 3080 și un SSD PCIe 4.0. În acest fel, AMD Ryzen 5 5500 pare sortit ca punte de upgrade între generații, oferind performanța arhitecturii Zen 3 la un preț mai mult decât decent și cu posibilitatea de a fi montat în orice sistem care rulează un procesor Ryzen. În acest fel nu doar că își câștigă propriul segment de piață, fiind cel mai bun procesor ieftin (ori cel mai ieftin procesor bun) dar lasă și spațiu pentru noul AMD Ryzen 5 5600. În acest fel, 5600 devine cea mai bună opțiune de buget pentru cei care vor să își construiască un sistem de gaming care să fie actual și peste un an-doi de acum înainte. Pe lângă aceste modele, AMD ne-a mai prezentat și Ryzen 7 5700X, un model cu 8 nuclee și 16 thread-uri și frecvență de 4.6GHz. Vine cu același TDP de 65W ca și celelalte modele prezentate și precede noul 5800X3D. Despre acesta din urmă am tot vorbit și intenționez să-mi limitez așteptările până când voi pune mâna pe el pentru teste.
  5. https://zonait.ro/wp-content/uploads/2022/03/Philips-memorie-RAM.jpg https://zonait.ro/wp-content/uploads/2022/03/Philips-RAM-780x470.png
  6. 1. Nume articol: Philips pare să facă primii pași în producția de memorii DDR4 și DDR5 2. Link articol: https://zonait.ro/philips-va-produce-ddr4-ddr5/ 3. Descriere articol: Dacă aveați impresia că Philips nu produce destule electronice, așteptați până va face primii pași pe piața hardware, mai exact RAM-ul. Niște leak-uri postate pe BoardChannels par să indice faptul că Philips se pregătește să fabrice și să vândă memorii DDR4 și DDR5 pentru laptopuri și desktopuri. Cât despre anunțul oficial, acesta ar urma să fie făcut săptămâna viitoare. Fotografiile respective prezintă un modul DDR5-4800 32GB și un modul incorect denumit DDR4-2666 8GB. Momentan, se pare că Philips vrea să joace la sigur și optează pentru memoria JEDEC, o tactică pe care a adoptat-o la început și Lexar până să înceapă producția de memorii de gaming. Prin urmare, este destul de plauzibil ca Philips să-și încerce mâna la memoriile enthusiast-class cu timpul. Nu va avea un început în forță și sigur nu se va ridica prea iute la înălțimea altor nume mari, dar Roma n-a fost construită într-o zi. Într-un fel, cam era de așteptat. Philips a mai jonglat și înainte cu diferite monitoare, SSD-uri și niscaiva periferice, iar această decizie de a intra și pe piața memoriilor ar putea stabiliza stocurile afectate pe fundalul crizei de semiconductori. Și în vreme ce DDR5 încă nu a fost adoptat în masă și vine la prețuri destul de măricele, un jucător adițional pe acest segment le-ar oferi cumpărătorilor mai multe variante atunci când vor să facă rost de RAM.
  7. 1. Nume articol: Noul Intel Core i9-12900KS a ajuns mai devreme la unii clienți 2. Link articol: https://zonait.ro/intel-core-i9-12900ks-livrare-anticipata/ 3. Descriere articol: Generația de procesoare Alder Lake de la Intel s-a bucurat de un succes destul de mare, iar următorul flagship al seriei este Core i9-12900KS. Procesorul a fost prezentat în cadrul CES 2022 și se zvonește că lansarea acestuia va avea loc în Martie, adică dintr-un moment în altul. Iar zvonurile par că se vor adeveri, întrucât câțiva clienți au pus deja mâna pe noul procesor în urma greșelii unui distribuitor. Putem vedea primele imagini cu procesorul și ambalajul acestuia în cadrul unei postări de pe overclocking.com. Pe lângă produsul în sine, cutia conține și o machetă de wafer. Tot în această postare vedem și o poză din BIOS în care procesorul stă la 78 de grade Celsius și ratingul „SP” care reprezintă calitatea unui procesor bazată pe raportul dintre voltaj și frecvență. Intel Core i9-12900KS este o dovadă a eficienței procesului de fabricație Intel 7 și oferă o frecvență single-core de 5.5GHz și multi-core de 5.2GHz; o îmbunătățire de 300MHz față de 12900K. Deși au ajuns deja la unii clienți, nu știm încă prețul pentru un astfel de procesor ori cât va consuma. Dar dacă ne luăm după consumul de 241W al lui 12900K, presupun că 12900KS va avea nevoie de vreo 300W. Cei care vor maximul de performanță vor trebui să scoată banii necesari pentru o sursă puternică și o răcire adecvată unui astfel de consum.
  8. 1. Nume articol: PC-urile cu Windows 11 și AMD Ryzen au probleme din cauza TPM 2. Link articol: https://zonait.ro/windows-11-amd-ryzen-probleme-tpm/ 3. Descriere articol: Încă de la apariția lui Windows 11, funcția de TPM (Trusted Platform Module) a devenit un element pe care oamenii încearcă să-l ocolească cu tot posibilul. Tot ăsta este și motivul pentru care sistemele mai vechi au probleme la instalarea sistemului de operare de la Microsoft. Iar dacă nu era destul de rău și așa, modulul de securitate creează în continuare probleme pe sistemele cu procesoare AMD Ryzen pe care rulează cel mai nou sistem de operare. Despre TPM am mai vorbit; acesta este un modul hardware care în trecut putea fi adăugat într-un sistem ca și expansiune. Între timp a fost integrat în plăcile de bază, astfel nu mai este nevoie de adăugarea lui separată, ci trebuie doar activat din BIOS. Acesta stochează cheile secrete din funcții precum Windows Hello și Bitlocker, astfel sunt în siguranță dacă securitatea procesorului este compromisă. AMD și TPM se înțeleg ca șoarecele și pisica Noile probleme, culmea, nu sunt cauzate de Windows 11. Sursa acestora este de fapt compatibilitatea dintre procesoarele AMD Ryzen și modulul TPM, ori mai de grabă incompatibilitatea dintre ele. Fiind o problemă hardware, apare și pe Windows 10, dar ăsta din urmă nu are probleme odată ce dezactivezi modulul de securitate. Bug-ul a fost descoperit de AMD și este legat de modul în care Windows și TPM transferă informații. Unele sisteme Ryzen răspund mult mai greu la comenzi care țin de memoria sistemului, astfel generează mici pauze; adică stuttering. Asta nu se întâmplă neapărat în aplicații solicitante și jocuri, ci poate apărea și atunci când sistemul este în idle. Producătorul de procesoare a anunțat că urmează și un fix, dar mai avem de așteptat. Producătorii de plăci de bază au anunțat că vor lansa update-uri de firmware care să rezolve problema asta, însă acestea vin abia pe la începutul lunii Mai 2022. Până atunci, utilizatorii care întâmpină dificultăți pe Windows 11, fie renunță la sistemul de operare, fie găsesc soluții cu care să ocolească utilizarea modulului TPM. Singura problemă cu ultima varianta este că Microsoft nu oferă suport pentru sistemele care nu folosesc modulul de securitate, deci adio actualizări.
  9. 1. Nume articol: Apple M1 Ultra este cu 40% mai puternic decât Intel Core i9-12900K 2. Link articol: https://arenait.ro/apple-m1-ultra-este-40-puternic-decat-intel-core-i9-12900k/ 3. Descriere articol: https://i0.wp.com/arenait.ro/files/2022/03/m1-ultra.jpg?resize=700%2C362&quality=100&strip=all&ssl=1 Apple M1 Ultra a fost dezvăluit ieri și la prima vedere pare că șterge pe jos cu majoritatea procesoarelor desktop pe arhitectură x86. Are 20 de nuclee, GPU cu 64 de nuclee și 32 de nuclee Neural Engine și este realizat prin unirea a 2 die-uri M1 Max. Consumul, căci și el este foarte important, ajunge la un maxim doar 100 W – de aproape două ori mai puțin decât un procesor x86 de top. Performanțele extrem de bune sunt confirmate și de Geekbench 5. M1 Ultra obține 1.793 puncte în testele single core și 4.055 puncte în cele multi core. Intel Xeon W cu 28 de nuclee, integrat pe configurația de top Mac Pro, este cu 56% mai lent în operațiuni single core și cu 21% mai slab în operațiuni multi core. Totodată, noul SoC Apple Sillicon asigură performanțe cu până la 40% mai bune în activități multi thread decât Intel Core i9-12900K, însă este cu câteva procente mai slab în single thread. În mod surprinzător, M1 Ultra este aproape la fel de bun ca un procesor HEDT AMD Ryzen Threadripper 3990X, fiind cu doar 4.5% mai slab în operațiuni multi thread. M1 Ultra integrează 14 miliarde de tranzistori, de trei ori mai mulți decât un GPU NVIDIA RTX 3090 și un procesor Intel Core i9-12900K la un loc și este realizat prin procesul de fabricație TSMC pe 5 nm. Toate acestea arată foarte bine, mai ales pentru creatorii de conținut ce au nevoie de putere mare de procesare, însă și prețurile sunt pe măsură. Un sistem Mac Studio cu SoC M1 Max pornește de la 1.999 de dolari, iar în confgurația de top cu M1 Ultra și 64 GB RAM ajunge la 3.999 de dolari.
  10. 1. Nume articol: A apărut prima placă de bază cu sloturi DDR4 și DDR5 2. Link articol: https://zonait.ro/placa-de-baza-cu-sloturi-ddr4-si-ddr5/ 3. Descriere articol: https://zonait.ro/wp-content/uploads/2022/03/Onda-H610M-Placa-de-Baza-Memorie-DDR4-si-DDR5-Feature-780x470.png Țin minte și acum plăcile de bază cu chipset P35 de pe vremea lui Core 2 Duo, care veneau cu șase sloturi de memorie RAM, oferind posibilitatea de a monta module DDR2 și DDR3. Iar după mulți ani, plăcile de baza hibride revin, de această dată cu sloturi DDR4 și DDR5. Prima de acest tip este Onda H610M+ pentru procesoarele Intel 12th Gen. Această placă vine cu numai două sloturi pentru memorie, unul DDR4 și unul DDR5. Acestea permit montarea de module DDR4-3200 sau DDR5-4800 cu o capacitate maximă de 32GB. Chipset-ul H610 suportă doar un DIMM per canal, ceea ce duce la o penalizare în ceea ce privește performanța. În configurație single-channel, memoria DDR5 funcționează cu până la 15% mai greu. Cât despre placa de bază, Onda H610M+ vine într-un format microATX și oferă un etaj de alimentare cu opt faze; adică nimic impresionant. Electronica slabă înseamnă că nu este o idee bună să montezi pe această placă un procesor puternic, astfel producătorul a limitat lista de CPU-uri compatibile la doar câteva Core i7 și modele mai slabe. În rest, placa oferă un slot PCIe 5.0 și un PCIe x1. Pe lângă acestea, mai sunt prezente trei porturi SATA-III și două sloturi M.2: unul este PCIe 3.0 x4, iar al doilea servește ca locaș pentru instalarea unui adaptor WiFi.
  11. 1. Nume articol: Configurațiile care nu îndeplinesc cerințele pentru Windows 11 vor avea watermark 2. Link articol: https://arenait.ro/configuratiile-care-nu-indeplinesc-cerintele-pentru-windows-11-vor-avea-watermark/ 3. Descriere articol: Windows 11 a venit cu cerințe de sistem neobișnuit de mari. Noua versiune a sistemului de operare are nevoie de un procesor lansat în ultimii 4 – 5 ani și de un modul TPM 2.0, însă există modalități prin care puteți ocoli filtrul de compatibilitate atunci când faceți upgrade la Windows 11. https://i0.wp.com/arenait.ro/files/2022/02/windows-11-watermark-cerinte-sistem.png?resize=660%2C444&quality=100&strip=all&ssl=1 Microsoft nu privește cu ochi buni aceste metode de bypass, iar în curând ar putea introduce în watermark în colțul din dreapta jos, așa cum se întâmpla pe copiile de Windows nelicențiate. Momentan, watermark-ul cu „system requirements not met” este prezent doar în ultimul build developer preview, însă ar putea fi implementat și în viitoarele versiuni stabile de Windows 11. Totodată, sistemele cu hardware incompatibil nu au actualizări garantate, iar Microsoft nu încurajează instalarea forțată a acestora, susținând că pot cauza pierderi de date și instabilitate.
  12. nu ai vrea sa vina banii singuri la tine?
  13. 1. Nume articol: GPU-ul entry-level Intel Arc A380 dezamăgește în benchmark-uri 2. Link articol: https://arenait.ro/gpu-entry-level-intel-arc-a380-dezamageste-in-benchmark-uri/ 3. Descriere articol: https://i0.wp.com/arenait.ro/files/2022/02/INTEL-ARC-ALCHEMIST-DG2-1-1480x905-1.jpg?resize=700%2C428&quality=100&strip=all&ssl=1 Deși nu a fost încă lansat oficial, GPU-ul entry-level Intel Arc A380 a ajuns deja pe mână unor revieweri, iar primele rezultate sunt dezamăgitoare. Din punct de vedere al specificațiilor, Arc A380 stă foarte bine pentru gama sa de preț, având 128 unități compute, 1024 shaders, 6 GB VRAM și 16 unități Xe matrix (XMS) pentru tehnologia de upscaling XeSS. https://i0.wp.com/arenait.ro/files/2022/02/intel-arc-a380-benchmark.png?resize=700%2C586&quality=100&strip=all&ssl=1 În teste OpenCL însă, GPU-ul Intel este inferior modelelor entry-level ale competitorilor, în mai toate scenariile fiind sub AMD Radeon RX 6500 XT, NVIDIA GeForce RTX 3050 și NVIDIA GeForce GTX 1660 Ti. Singurele avantaje pentru Intel sunt consumul de 75 W și prețul de doar aproximativ 200 dolari. Cu toate acestea, e posibil ca performanța în computing să nu fie reprezentativă și pentru gaming, însă, sincer să fiu, nu mă aștept să văd un raport preț/performanță mult mai bun decât pe AMD sau NVIDIA. Primele GPU-uri Intel Arc vor debuta în trimestrul 2, iar interesul cel mai mare este pentru modelele de mijloc și de top, despre se zvonește că vor concura cu RTX 3060 și RTX 3070.
×
×
  • Create New...